Caracteristicile cubismului

Cubismul este o mișcare artistică care a apărut în Franța la începutul secolului al XX-lea. Lucrările cubiste au căutat să reprezinte elemente ale naturii prin forme geometrice, în special prin forme cubice.

Astfel, stilul cubist se opunea realismului imaginilor care au fost portretizate în timpul Renașterii, de exemplu. Principiile care definesc arta cubistă sunt prezente atât în ​​artele plastice, cât și în literatură.

Pentru a înțelege mai bine esența acestei mișcări, verificați câteva dintre principalele caracteristici ale artei:

Valorizarea formelor geometrice și fragmentate

Fata cu mandolina (1910), Pablo Picasso

După cum sugerează și numele mișcării, cubismul are ca principală caracteristică utilizarea formelor de geometrie ca o componentă proeminentă în lucrări.

Artistul cubist urmărește simplificarea lumii în picturile sale și, pentru aceasta, se bucură de cuburi, conuri, cilindri și alte forme geometrice, cu linii drepte și simple.

Acest figurativism geometric nu trebuie confundat cu arta abstractă, deoarece, spre deosebire de el, în lucrările cubiste formează un anumit nivel de identificare.

În cubismul sintetic, de exemplu, figurile sunt ușor asociate cu obiecte sau persoane, chiar dacă ele sunt construite din forme geometrice.

Utilizarea "rimelor de plastic"

La fenêtre aux collines (1923), Juan Gris

Așa-numita "rimă plastică" constă într-o tehnică aplicată de unii artiști cubiști, unde fiecare formă geometrică a dat o continuitate altei, creând un efect armonios în lucrare.

Această tehnică a fost creată de pictorul spaniol Juan Gris (1887-1927), unul dintre marii discipoli ai lui Pablo Picasso și precursor al așa-numitului Cubism sintetic (numele dat fazei a doua a mișcării artistice).

Utilizarea colajului ca tehnică de reconstrucție a imaginii

Chitara (1913), Pablo Picasso

Spre deosebire de propunerea Cubismului analitic, care urmărea fragmentarea cât mai mult posibil a cifrelor reale, cubismul sintetic a încercat să reconstruiască imagini fragmentate, făcându-le mai recunoscute.

Pentru aceasta, tehnica de legare a început să fie aplicată ca una dintre cele mai uzuale metode în compunerea acestor lucrări. Artistul a introdus pictogramele, revistele și alte materiale (lemn, sticlă, metal etc.) în zugrăvire, amestecând texturi și forme pentru realizarea operelor sale.

Intenția colajului ar fi să transmită interacțiunea dintre observator și lucrarea dincolo de câmpul vizual, provocând, de asemenea, senzații tactile la oameni.

Demisia perspectivei

Guernica (1937), Pablo Picasso

În primul rând în prima fază a cubismului (analitic), artiștii au căutat să prezinte diferitele unghiuri și perspective ale operei în același timp și sub același plan.

Obiectul tridimensional a fost fragmentat, reprezentat în forme geometrice și suprapus pentru a crea iluzia unei tridimensionale.

Construcția imaginilor de la joncțiunea suprapusă a acestor fragmente îi transmite artistului senzația de a "sculpta" pictura. De aici rezultă conceptul de pictura sculpturală, care definește și câteva lucrări ale mișcării cubiste.

Predominanța culorilor monocrome și opace

Vioara si Candelabru (1910), Georges Braque

Unele dintre cele mai importante nume din Cubismul analitic, cum ar fi Pablo Picasso, de exemplu, și-au caracterizat lucrările folosind culori întunecate, monocromatice, cum ar fi maro, gri, negru, verde, ocru și bej.

Paleta de culori era foarte limitată, iar în unele lucrări diferența era numai între diferite nuanțe de aceeași culoare.

Este de remarcat că inspirația pentru utilizarea acestei selecții restrânse de culori este în arta africană, care a influențat lucrările lui Cézanne și Picasso (principalii precursori ai cubismului).

Pe măsură ce mișcarea progresează, în lucrările cubiste se folosesc culori mai calde și mai vii. Principalul responsabil pentru această schimbare a fost Juan Gris, "creatorul" cubismului sintetic.

Lucrați ca un "exercițiu mental"

Saten nud feminin (1910), Pablo Picasso

Cubismul, în special analistul, nu se limitează la a descrie natura formei care se prezintă în realitate, ci o idee conceptuală abstractă a obiectelor care sunt inserate în ea.

Din acest motiv, lucrările cubiste pot fi considerate un "exercițiu mental" pentru observator, care trebuie să interpreteze imaginea fragmentată și suprapusă de figuri geometrice diferite.

Retretarea primitivului

Les Demoiselles d'Avignon (1907), Pablo Picasso

Artiștii precursori ai cubismului au fost puternic inspirați de arta africană, în principal ideea de sinteză a elementelor și utilizarea monocromă a unor culori limitate.

Este posibil să se vadă referiri directe la măști africane și la conceptul de primitivism în mai multe lucrări ale lui Paul Cézanne, în timpul așa-numitelor "cubism preanalitice" sau "cubismul Cézanne".

O altă lucrare care arată esența acestei caracteristici pentru mișcarea cubistă este Les Demoiselles d'Avignon de la Pablo Picasso. În scena portretizată de artist sunt femei dintr-un bordel din Barcelona, ​​dintre care unii aparând purtând măști de triburi africane.

Influențat de teoria relativității

Mișcarea cubistă a apărut pe o perioadă de marii revoluții în domeniul științific. La începutul secolului al XX-lea, de exemplu, lumea a fost uimită de Teoria relativității lui Albert Einstein (1879-1955).

Fizicianul a apărat ideea existenței unei a patra dimensiuni, a spațiului-timp, modificând concepția tradițională a universului tridimensional care a existat până acum.

Pentru artiștii cubiști, în special pentru Pablo Picasso, lucrările sale nu se limitează la noțiunea convențională de spațiu, așa că a văzut în teoriile lui Einstein o mare inspirație pentru conceptul pe care la aplicat în lucrările sale.

Aflați mai multe despre cubism.