structuralism

Ce este structuralismul:

Structuralismul este o abordare a gândirii împărtășite de psihologie, filozofie, antropologie, sociologie și lingvistică care vede cultura și cultura ei formată din structuri în care ne bazăm obiceiurile, limba, comportamentul, economia, printre alți factori.

În plus față de științele umane, administrația folosește structuralismul ca metodă pentru dezvoltarea așa-numitelor științe de management.

Metoda structuralistă este analiza realității sociale bazată pe construirea de modele care explică modul în care relațiile sunt date de ceea ce ei numesc structuri.

Structura este un sistem abstract în care faptele nu sunt izolate și depind una de alta pentru a determina întregul. Schimburile economice depind de legăturile sociale, care, la rândul lor, sunt determinate de sisteme de distincție și așa mai departe.

Ele sunt elemente interdependente în care forța structurii este percepută și se vede că nu totul poate fi înțeles prin ceea ce este expus, că există elemente implicite. În acest sens, structuralismul consideră că evenimentele sunt întotdeauna legate și că nu există fapte izolate.

Cea mai faimoasă școală structuralistă din lume este structuralismul francez, reprezentat de Jacques Lacan, Roland Barthes și Claude Lévi-Strauss. Ea a atins punctul culminant în anii 1960, într-un moment în care încerca să contrazică un alt proeminent gând fiziologic francez, structuralismul lui Jean-Paul Sartre.

Perspectiva structuralistă a apărut din lingvistică, cu Ferdinand de Saussure în anii 1910. Gânditorul elvețian va crea baza pentru dezvoltarea a două domenii de cercetare, lingvistică structurală și semiotică. Nu stabilește folosirea structurii cuvântului, ci o parte a sistemelor formate din axe de semnificație și semne lingvistice care formează semnificații și semnificanți, neglijând analiza istorică a varietăților de limbi sau dialecte.

Din această teorie se creează metoda structuralistă, dezvoltată de francezul Claude Lévi-Strauss. De la observatorul-participant la triburi, inclusiv în Brazilia, antropologul a realizat existența unor reguli și norme stabilite între grupurile sociale de formă inconștientă, care au format structurile de rudenie, limba, obiceiurile și tot ceea ce a implicat comportamentul în societate. Levi-Strauss a folosit aceeași metodă de lingvistică aplicată studiilor culturale și astfel a constituit Antropologia structurală.

Structuralism și funcționalism

Psihologia are, de asemenea, propria teorie structuralistă, creată de Wilhelm Wundt, care consideră studiul structurilor minții ca o modalitate de înțelegere și tratare a comportamentului uman. Edward Tithener a fost un discipol al lui Wundt și a dezvoltat structuralismul american în Psihologie.

Funcționalismul în psihologie se opune structuralismului. Studiază funcțiile efectuate de minte pentru a îndruma comportamentul. Are influență în teoria darwinistă a evoluției și adaptării omului. Cel mai mare exponent al său este John Dewey.

În antropologie și sociologie, funcționalismul este perspectiva că funcția socială a evenimentelor influențează mai mult comportamentul în societate decât structura. Ca și cum faptele ar fi constrângerile, nu sistemul, așa cum înțelege structuralismul.

Printre numele de conducere ale funcționalismului în științele sociale se numără Emile Durkheim și Bronislaw Malinowski. După el, antropologul Radcliffe-Brown dezvoltă așa-numitul funcționalism structural, care exclude istoricitatea pură și simplă a acțiunilor în societate și că organizațiile sociale sunt funcționale pentru a menține nevoile grupului și structura acestuia.

Structuralism și post-structuralism

Post-structuralismul este un curent de gândire care provine din criticile îndreptate spre structuralism. Datorită disprețului față de condițiile istorice, structuralismul de la originea sa este condamnat să aplice un anumit determinism structural.

În contemporanitate, se înțelege, de asemenea, că structuraliștii nu privesc agenția individului în structură ca și cum nu ar exista șansa de a acționa pe cont propriu decât pe cel stabilit de sistem.

Cu astfel de perspective, post-structuralismul nu apare ca un contrapunct al structuralismului, ci ca o deconstrucție legată de postmodernism. Pentru poststructuraliști, realitatea este construită social și are o formă subiectivă. Aceasta oferă libertate de interpretare subiecților, iar această deconstrucție permite disocierea semnificantului semnificației.

Principalii poststructuraliști sunt Jacques Derrida, Gilles Deleuze și Michel Foucault.