empirism
Ce este empirismul:
Empirismul este o mișcare filosofică care crede în experiențele umane ca fiind singura responsabilă pentru formarea ideilor și conceptelor care există în lume.
Empirismul este caracterizat de cunoașterea științifică, când înțelepciunea este dobândită prin percepții; de originea ideilor, prin care se percep lucruri, indiferent de scopuri sau sensuri.
Empirismul constă într-o teorie epistemologică care indică faptul că toate cunoștințele reprezintă un fruct al experienței și, prin urmare, o consecință a simțurilor. Experiența stabilește valoarea, originea și limitele cunoașterii.
Principalul teoretician al empirismului a fost filosoful englez John Locke (1632-1704), care a apărat ideea că mintea umană este o "foaie goală" sau o "tabula rasa", unde sunt înregistrate impresii externe. Prin urmare, nu recunoaște existența unor idei naturale și nici a cunoașterii universale.
Fiind o teorie care se opune raționalismului, empirismul critică metafizica și concepte precum cauza și substanța. Adică, întregul proces de cunoaștere, cunoaștere și acțiune este învățat prin experiență, prin încercare și prin eroare.
Din punct de vedere etimologic, acest termen are o origine duală. Cuvântul poate să fi survenit din latină, dar și dintr-o expresie grecească, care derivă dintr-o utilizare mai specifică, folosită pentru a numi medici care posedă abilități și cunoștințe de experiențe practice și nu din instruirea teoriei.
În plus față de John Locke, au existat câțiva alți autori proeminenți în formarea conceptului de empirism, cum ar fi Francis Bacon, David Hume și John Stuart Mill.
În prezent, empirismul logic este cunoscut ca neopositivism, creat de cercul Vienei. În cadrul empirismului, există trei linii empirice: integrale, moderate și științifice.
În știință, empirismul este folosit atunci când vorbim despre metoda științifică tradițională, care provine din empirismul filosofic, care susține că teoriile științifice trebuie să se bazeze mai degrabă pe observarea lumii decât pe intuiție sau credință așa cum a fost.
Empirism și raționalism
Empirismul și raționalismul sunt două curente filosofice opuse.
Rationalismul abordează subiectul cunoașterii din științele exacte, în timp ce empirismul acordă mai multă importanță științelor experimentale.
Conform raționalismului, cunoașterea se realizează prin folosirea rațiunii, nu a simțurilor, deoarece informațiile obținute prin intermediul simțurilor pot fi greșite, deoarece este posibil să se înșele ceea ce este auzit sau văzut.
Aflați mai multe despre semnificația raționalismului.
Empirismul și inatismul
Inatismul este un lanț de gândire filosofică total opus celui al empirismului.
Inatismul crede că cunoașterea este înnăscută ființei umane, adică indivizii sunt deja născuți cu anumite cunoștințe .
De-a lungul vieții însă, inatistasii cred că indivizii ar trebui să primească stimuli pentru ca toate cunoștințele existente să se poată dezvolta.
Cunoștințele ar fi transmise din generație în generație prin ereditate.
Aflați mai multe despre semnificația Inatism.
Empirismul și iluminarea
Iluminarea, cunoscută și sub numele de "Epoca Lumânilor", a reprezentat o perioadă de transformare în structura socială, mai ales în Europa, unde temele se refereau la libertate, progres și om.
Spre deosebire de empirism, iluminarea a acordat o mare importanță rațiunii, încercând mereu să-și mobilizeze puterea.
Aflați mai multe despre semnificația Iluminismului.
Empirism și critică
Critica este un curent filosofic care indică motivul ca fiind esențial pentru a ajunge la cunoaștere și nu este nevoie de folosirea simțurilor.
Immanuel Kant, creatorul criticii, a folosit această filozofie pentru a aduce un punct comun între empirism și raționalism.
Kant afirmă că sensibilitatea și înțelegerea sunt două facultăți importante în realizarea cunoștințelor, iar informațiile captate de simțuri vor fi modelate de rațiune.
