stoicism

Ce este stoicismul:

Stoicismul este o mișcare filosofică care a apărut în Grecia antică și care prețuiește fidelitatea cunoașterii, disprețuind tot felul de sentimente externe, cum ar fi pasiunea, pofta și alte emoții.

Acest gând filozofic a fost creat de Zeno de Cicio în orașul Atena și a susținut că întregul univers va fi guvernat de o lege naturală divină și rațională.

Pentru ca ființa umană să obțină fericirea adevărată, el ar trebui să depindă numai de "virtuțile" sale (adică de cunoaștere, conform învățăturilor lui Socrate), abdicând total "viciul", considerat de stoici un rău absolut.

Pentru filozofia stoică, pasiunea este întotdeauna considerată rea și emoțiile un viciu al sufletului, indiferent dacă este vorba de ură, dragoste sau milă. Sentimentele externe ar face omul o ființă irațională și non-imparțială.

Un adevărat înțelept, conform stoicismului, nu ar trebui să sufere de emoții externe, deoarece acestea ar influența deciziile și raționamentele sale.

Etapele stoicismului

Din punct de vedere etimologic, termenul stoicism a apărut din expresia greacă stoà poikile, ceea ce înseamnă "Portico das Pinturas", locul unde fondatorul acestei doctrine filosofice ia învățat pe discipolii săi în Atena.

Stoicismul este împărțit în trei perioade principale: etică (veche), eclectică (mijlocie) și religioasă (recentă).

Așa-numitul stoicism antic sau etic a fost experimentat de fondatorul doctrinei, Zeno de Ccius (333-262 BC), și a fost completat de Chrysippus de Solunte (280 - 206 î.Hr.), care ar fi dezvoltat doctrina stoică și l-ar transforma în modelul cunoscute astăzi.

În stoicismul mediu sau eclectic, mișcarea a început să se răspândească printre romani, fiind principalul motivator al introducerii stoicismului în societatea romană Panécio de Rodes (185-110 î.Hr.).

Cea mai remarcabilă caracteristică a acestei perioade a fost totuși eclectismul pe care doctrina la suferit din absorbția gândurilor lui Platon și Aristotel. Posidônio de Apameea (135 î.H. până în 50 d.Hr.) a fost responsabil pentru acest amestec.

În cele din urmă, a treia etapă a stoicismului este cunoscută drept religioasă sau recentă. Membrii acestei perioade au văzut doctrina filosofică nu ca parte a unei științe, ci ca practică religioasă și preoțească. Împăratul roman Marcus Aurelius a fost unul dintre principalii reprezentanți ai stoicismului religios.

Obiectivele filozofiei stoice

Iată câteva dintre principalele obiective ale filozofiei stoice:

ATARAXIA

Miezul filosofiei stoice a fost realizarea fericirii prin ataraxia, care este un ideal al liniștii în care este posibil să trăim în pace și în liniște.

Pentru stoici, omul putea să obțină această fericire numai prin propriile sale virtuți, adică prin cunoașterea sa.

Încredere în sine

Auto-suficiența este unul dintre scopurile principale ale lui Stoic.

Stoicismul predică că fiecare ființă trebuie să trăiască după natura ei, adică trebuie să acționeze ca o ființă autarhică; ca maestru al lui însuși.

Astfel, ca ființă rațională, omul trebuie să-și folosească propriile virtuți pentru a-și atinge scopul cel mai mare: fericirea.

Negarea sentimentelor externe

Stoicistii simțeau că sentimentele externe (pasiune, pofte etc.) erau dăunătoare omului, pentru că l-au făcut să înceteze să fie imparțiali și să devină nerezonabili.

Toate aceste sentimente au fost privite ca vicii și cauze ale relelor rele care au compromis procesul de luare a deciziilor și organizarea gândurilor într-un mod logic și inteligent.

Indiferența față de probleme

În căutarea unei vieți liniștite și fericite, filozofia stoică a argumentat că toți factorii externi care compromit perfecțiunea morală și intelectuală ar trebui ignorați, adică tratați cu apatie.

Această linie de gândire a argumentat că, chiar și în situații dificile sau dificile, omul ar trebui să aleagă să reacționeze întotdeauna calm și calm și cu capul în loc, fără a lăsa factori externi să-și compromită capacitatea de judecată și acțiune.

Aflați mai multe despre apatie.

Caracteristicile stoicismului

Virtutea este singurul bun și cale spre fericire;
Individul trebuie să nege sentimentele externe și să prioritizeze cunoștințele;
Plăcerea este un dușman al înțeleptului;
Universul guvernat de un rațional universal natural;
Evaluarea apatiei (indiferența);
Atitudinile aveau mai multă valoare decât cuvintele, adică ceea ce se făcea avea o importanță mai mare decât ceea ce se spunea;
Emoțiile erau privite ca vicii ale sufletului;
Sentimentele externe s-au crezut că fac omul irațional;
Se credea că sufletul trebuie cultivat.

A se vedea și semnificația sofismului.

Cum Stoic concepe Realitatea

Concepția realității de către stoicii consideră că există un destin și că nu este controlat de om.

Cu toate acestea, filosofia stoică susține că omul trebuie să se poziționeze mereu înainte de acest destin într-un mod pozitiv, făcând mereu bine, chiar și în situații problematice sau neplăcute.

Pentru stoici, nu trebuie să pierdem din vedere nimic extern (cum ar fi sentimentele etc.), deoarece acestea nu sunt întrebări pe care omul le poate controla.

Scopul este întotdeauna să acționăm cu bunătate și înțelepciune, căci stoicii o ființă înțeleaptă este o ființă fericită .

Stoicismul și epicureanismul

Stoicismul este un curent filosofic opus epicureanismului.

Epicureanismul predică că indivizii ar trebui să caute plăceri moderate pentru a atinge o stare de liniște și eliberare de temeri .

Cu toate acestea, plăcerile nu pot fi exagerate, deoarece pot prezenta tulburări care fac dificilă întâlnirea seninătății, fericirii și sănătății corporale.

Unii cercetători consideră că epicureanismul este similar cu hedonismul .

Aflați mai multe despre semnificația epicureanismului și a hedonismului.

Numele principal al stoicismului

Verificați mai jos care sunt principalii filosofi stoici.

Zeno de Ctio

Zeno a fost filozoful fondator al stoicismului. Născut pe insula Cipru, el a fost, de asemenea, responsabil pentru formularea diverselor paradoxuri în filosofie.

Sculptura ilustrând Zeno.

Curăță din Assos

Cleantes a fost un filozof natural de la Assos, acum Turcia, care a avut o mare influență asupra introducerii conceptului de materialism .

Aflați mai multe despre materialism.

Crísipo de Solis

Chrysippus a fost un filosof grec de mare influență în sistematizarea conceptelor stoice.

Panécio din Rhodos

Panécio era un filosof grec de o importanță deosebită pentru difuzarea stoicismului în Roma.

Posidonius

Un nativ din Siria, Poseidonius a fost un filozof care a deținut funcția de ambasador al Romei. Gândurile lui se bazau pe raționalism și empirism .