mănăstire

Ce este Mănăstirea:

Mănăstirea este o clădire somptuoasă, unde membrii de ordine religioase locuiesc în comunitate.

Mănăstirea a fost locul în care călugării s-au retras din viața lumească și au trăit ca pustnici, într-un regim de biciuire și posturi prelungite.

Mănăstirile erau clădiri în care s-au format societăți puternice și bine organizate, asemănătoare cu rolul jucat de castelele feudale, unde superiorii aveau aceeași putere ca și nobletele fiefilor.

Mănăstirea Jerónimos, situată în Lisabona, Portugalia, este un exemplu al acestor construcții. Comandat de regele D. Manuel în 1502, cu arhitectura lui Manueline, a fost considerat un sit al patrimoniului mondial UNESCO în 2007.

Mănăstirile din Evul Mediu erau locuințele călugărilor benedictini care promiseră sărăcia și castitatea, făceau ascultare de abate, practicau caritate și ospitalitatea celor săraci. Au lucrat manual pentru a asigura existența. Ei s-au rugat, au meditat și s-au dedicat studiului și învățăturii, aparând astfel școli monahale, inițial numai pentru formarea viitorilor călugări, ca internat și apoi ca școli externe pentru formarea laicilor.

Mănăstirea sau templul budist este orice pământ sau clădire, indiferent de mărime sau formă, în care sunt prezente statui ale buddhilor și care primește ceremoniile de consacrare în conformitate cu regulile comunității budiste.

Originea mănăstirilor

Cu mai mult de cinci sute de ani înaintea lui Hristos, un prinț hindus, numit Sáquia-Muni, a devenit renumit pentru sfințenia și dragostea sa pentru toți oamenii. Învățăturile sale au cucerit mai mulți adepți și, după ce ucenicii au murit, s-au răspândit în toată Asia. Meditând și predicând ideile Celui Iluminat, sau Buddha, Shia-Muni, acești urmași au fost primii călugări ai doctrinei care astăzi este cunoscută sub numele de budism. Inițial au trăit în contact cu alți oameni, dar mai târziu au venit să se adune în locuri retrase, unde s-au dedicat meditației și vieții spirituale, aparând astfel primele mănăstiri.

Cele mai vechi societăți creștine de viață segregată au apărut în Egipt în jurul secolului al IV-lea. Dar în Capadocia, un regat lângă Armenia și Frigida din Asia Mică, că pentru prima dată viața religioasă a călugărilor mănăstirilor era reglementată de episcopul local, mai târziu canonizat sub numele de Sf. Vasile. În acest nou regim mănăstirea devine un loc pentru rugăciuni constante și muncă productivă.